Donez doua testoase adulte, terariu, filtru, accesorii

Cerere si oferta.

Moderator: OsDeRos

Donez doua testoase adulte, terariu, filtru, accesorii

de rorazvan » 20 Sep 2019, 16:04

Tami și Stropi au 12 ani, de fapt aproape 13, le am de când erau cât o monedă și îmi imaginam că vom îmbătrâni împreună. De aceea îmi vine foarte greu să trebuiască acum să le caut o casă, și asta nu pentru că nu aș mai putea avea grijă de ele, ci pentru că se pare că bebelușul nostru este alergic la acvarii și la recomandarea pediatrului încercăm să eliminăm toate cauzele acestui fond alergic. Nu e o decizie luată în grabă, am tot avut discuții în familie pe tema asta, dar într-un final încercăm să eliminăm pe cât posibil orice factori cauzatori de alergii, care l-ar putea afecta definitiv pe cel mic pe viitor. E o decizie grea și nu aș fi vrut să fiu vreodată pus în situația de a alege.

Caut pe cineva care locuiește în București sau împrejurimi, care știe ce presupune să îngrijești țestoase și care le poate oferi o viață fericită în continuare. Tot ce menționez aici este desigur pe bază de donație, dar vreau să discut înainte cu potențialii doritori pentru a mă asigura că știu ce presupune o asemenea responsabilitate.

După cum se vede în poze, au un acvariu legat de o zonă de uscat aproape la fel de mare, cu rampă pentru a se putea plimba nestingherite prin casă și a se întoarce singure în apă când doresc. Am încercat să le asigur o căsuță cât mai comfortabilă. Zona de uscat are neon ReptiGlo 5.0 și două becuri normale. Încălzitor în apă și filtru extern JBL CristalProfi e401 cumpărat acum câteva luni, plus un filtru identic de la care poate fi folosită partea inferioară și furtunele. Acvariul are 110l, din care volum de apă util 60l. Este decupat parțial le partea care se leagă de zona de uscat.
Au cutia lor cu mâncare și diverse alte accesorii, ligheanul în care mănâncă și câteva pietre care țineau loc de insulă cât au fost mici.
Au trăit împreună și tot împreună aș vrea să le dau.

Dacă am omis vreun detaliu sau aveți întrebări, vă stau la dispoziție.

P.S. În cazul în care țestoasele vor merge în altă parte separat de terariu și toate accesoriile menționate, sunt dispus să le donez cuiva care chiar are nevoie de ele.

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
Testos juvenil
Testos juvenil
 
Mesaje: 89
Membru din: 11 Oct 2007, 09:10
Localitate: Bucuresti

Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator
cron