Specii exotice de testoase NU se elibereaza in Romania!

• cu tample rosii sau de Florida (Trachemys scripta elegans)
• cu tample galbene (Trachemys scripta scripta)

Moderatori: Sheppard, Florin

Specii exotice de testoase NU se elibereaza in Romania!

de Sheppard » 10 Iul 2016, 21:32

In ultima vreme au aparut si la noi in tara semnalari cu tot felul de specii exotice eliberate de catre posesorii ignoranti in natura autohtona.

Animalele sunt de toate felurile, de la papagali in parcurile din Bucuresti, la vidre americane in Constanta si testoase exotice in tot mai multe colturi ale tarii. Dar sunt si cazuri de plante introduse iresponsabil, precum plantatul salcamilor (o alta specie invaziva importata din America de Nord), care duc la uscarea solurilor si o reducere a biodiversitatii in zona.

Aceste specii devin invazive, adica au un efect devastator asupra mediului local in care sunt introduse, pentru ca fauna si flora locala nu sunt adaptate pentru a suporta specia respectiva.

Cele mai frecvente cazuri raman cele ale testoaselor exotice acvatice eliberate pe apele romanesti, mai ales din genurile Trachemys (Trachemys scripta scripta – testoasa cu tample galbene; Trachemys scripta elegans – testoasa cu tample rosii; Trachemys scripta troosti – testoasa Cumberland) si Graptemys – testoasa harta. Testoasele exotice acvatice sunt adesea achizitionate in stadiul de pui de cativa centimetri, pentru copii, care insa isi pierd rapid interesul fata de animalul de casa nou. Asa ca de fapt parintii sunt cei care trebuie sa le ingrijeasca. La achizitionare insa nu sunt informati despre dimensiunile exemplarelor adulte (peste 25cm lungime la carapace si 2kg greutate), spatiul necesar (minim 300L apa pentru un singur exemplar adult, cu suprafata mare de inot), costurile echipamentului necesar unui acvaterariu, al hranei, etc. si testoasele ajung, astfel, dupa cativa ani, sa devina indezirabile. Piata este insa suprasaturata de exemplare de vanzare de toate dimensiunile si scoaterea la vanzare nu rezolva problema, astfel incat eliberarea pe o apa pare cea mai rapida solutie. Initial erau preferate lacurile din parcurile oraselor, dar in ultima vreme se observa tot mai multe exemplare in salbaticie.

Asa ca sa se luam ca exemplu si sa analizam impactul unei astfel de eliberari negandite.

Testoasele exotice, mai ales din genul Trachemys, sunt rezistente, perfect adaptabile climei noastre temperate – deci hiberneaza iarna cu succes in salbaticie -, sunt pradatori agresivi, ajung repede la maturitate sexuala (chiar si in 2-3 ani in captivitate) si se pare ca in unele tari se si reproduc in salbaticie infiintand populatii stabile (in tari precum Serbia s-a documentat acest fapt, in Romania este banuit si situatia actuala sugereaza acest aspect, doar ca nu a fost confirmat).

Aceste testoase intra astfel in competitie directa cu flora si fauna locala ducand uneori la extinctii locale de specii de animale si plante. Un fapt important este ca intra in competitie directa cu testoasa de apa europeana – Emys orbicularis-, specie de interes comunitar si protejata de lege, surprinsa si in logo-ul ONG-ului nostru. Trachemys sunt mai mari si agresive, adesea ataca si ranesc testoasele autohtone, de obicei prin sectionarea cozii, iar daca aceasta sectionare se face la nivelul cloacei, testoasa ranita nu se va mai putea reproduce. Apoi intra in competitie in ceea ce priveste hrana si locurile de stat la soare, locurile de depus oua.

Sunt numeroase studii stiintifice care au documentat impactul negativ al testoaselor din genul Trachemys in locurile ne-native unde au fost eliberate. Un astfel de studiu concluzioneaza faptul ca, per ansamblul populatiei de testoase din apa respectiva, testoasele Trachemys inhiba dezvoltarea altor specii native cu care traiesc in aceeasi apa (Pearson, Steven H., Harold W. Avery, and James R. Spotila. "Juvenile invasive red-eared slider turtles negatively impact the growth of native turtles: implications for global freshwater turtle populations." Biological Conservation 186 (2015): 115-121.). Prin urmare, toate testoasele exotice eliberate in mod total iresponsabil in salbaticia romaneasca, influenteaza in mod negativ testoasele noastre Emys orbicularis.

Pentru a preveni eliberarea testoaselor exotice in natura, s-a infiintat grupul de facebook „Trachemys Adoption – Romanian Coalition” sau TARC: https://www.facebook.com/groups/tarc08/ Stapanii de testoase exotice care doresc sa doneze sau sa adopte astfel de testoase se pot adresa grupului.

De asemenea, am realizat un material informativ pentru doritorii de testoase exotice ca si animal de companie, care sa informeze despre aspectele necesare ingrijirii pe termen lung ale unor astfel de animale de casa speciale, cu medie de viata de peste 60 de ani, deci care sunt practic animale de companie pe viata. Detalii aici: viewtopic.php?f=12&t=3680&hilit=afis

O previzualizare a afisului gasiti mai jos si varianta in format digital se poate descarca de aici: https://www.dropbox.com/s/bf72k6pxpdrpe ... 3.jpg?dl=0

Se poate distribui mai departe in formatul original pentru a ajunge la cat mai multa lume. Sunteti bineveniti sa ajutati la aceasta campanie mica de informare!

In imaginile urmatoare aveti suprinse cateva exemple de animale exotice ajunse in natura noastra.

Trachemys scripta elegans - țestoasa cu tâmple roșii - pe râul Bistrița, jud. Neamț
Foto: Lucian Pruteanu

Imagine

Trachemys scripta elegans - țestoasa cu tâmple roșii - pe râul Bistrița, jud. Neamț, alături de o broască mare de lac autohtonă (Pelophylax ridibundus)
Foto: Lucian Pruteanu.

Imagine

Trachemys scripta elegans - țestoasa cu tâmple roșii - pe râul Bistrița, jud. Neamț alături de Emys orbicularis autohton - țestoasa de apă europeană.
Foto: Lucian Pruteanu.

Imagine

Trachemys scripta elegans - țestoasa cu tâmple roșii - și Trachemys scripta scripta - țestoasa cu tâmple galbene - pe râul Bistrița, jud. Neamț
Foto: Lucian Pruteanu.

Imagine

Trachemys scripta elegans - țestoasa cu tâmple roșii -, Trachemys scripta scripta - țestoasa cu tâmple galbene - și Emys orbicularis - țestoasa de apă europeană - pe râul Bistrița, jud. Neamț
Foto: Lucian Pruteanu.

Imagine

Preluată din grupul Herping Romania, o postare a lui Tibor Sos: "Varanus exanthematicus ucis de câini la Cristuru Secuiesc (Harghita), după ce și el a consumat un cățel de ciobănesc german. Cine-i de vină? Omul. Foto: Ambrus Emil."

Imagine

Afiș de informare cu privire la țestoasele exotice ca animale de companie:

Imagine
Avatar utilizator
Testos Moderator
Testos Moderator
 
Mesaje: 2510
Membru din: 25 Feb 2011, 13:28
Localitate: Sibiu

Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator